Interviu cu Elena

Elena imi este prietena draga. Iar micuta Maia este de a dreptul adorabila.

Elena a fost de acord sa impartaseasca cu noi din experientele ei de “proaspata” mamica. Proaspata pentru ca sustine ca mereu are de invatat cate ceva mai ales de la micuta papusica.

Copilul Responsabil: Moni, spune-ne cateva cuvinte despre tine si despre Maia.

Elena: Despre mine? Eu sunt o persoana vesela si optimista tot timpul. Nu prea stiu sa imi organizez  bine timpul dar acum nu mai trebuie sa imi bat capul cu asta. Se ocupa minunea mea, Maia. In varsta de 1 anisor si 9 luni, Maia a fost un copil foarte dorit ce a venit la momentul oportun, parca pentru a-mi spune: Mami, trezeste-te! Nu stii inca pe ce planeta esti!

Venirea Maei, pentru mine, a insemnat daramarea tuturor conceptiilor avute pana la acel moment. Tot ce tine de sarcina, nastere, alaptare si mai ales cresterea si educarea unui copil. Intr-un cuvant m-a REFORMATAT ca principii si valori. A existat o nastere naturala, rapida dupa cum au zis doctorii desi eu eram convinsa ca va fi cezariana, a urmat apoi o alaptare lina cu mici incoveniente de mamica neinformata. Dar lucrul cel mai provocator este cresterea si educarea ei intr-un mod sanatos din toate punctele de vedere.Maia, ambitioasa si incapatanata, imi da constant lectii de rabdare, iubire, blandete si durere in acelasi timp.

Moni si Maia sunt in cautarea unei relatii mama-fiica-prietena de lunga durata.

C: De ce ai ales sa cresti un copil responsabil, integru si cu stima de sine si ce “sacrificii” presupune asta pentru tine?

M: Nu as putea spune neaparat ca  EU am ales sa o cresc pe Maia ca un copil responsabil, integru si cu stima de sine. Se pare ca ea  m-a ales pe mine ca mama si m-a ghidat in acesti doi ani. Dar, cel mai important, am vrut si am incercat mereu sa raspund nevoilor ei. Nu pot vorbi de “sacrificii”  ci, mai de graba, de niste alegeri constiente pornite din ideea “oare cum mi-ar fi placut mie sa se fi comportat ai mei cu mine cand eram mica?”

C: Grea intrebare si totusi pare destul de simplu daca privesti problema in felul acesta.

M:Da, este oarecum simplu. Intr-adevar simt uneori ca exista un “sacrificiu”,  acela de a o asculta. Noi nu prea stim sa ne ascultam si sa ne observam copiii. Cam avem impresia ca le stim pe toate. Lucru, de altfel, destul de eronat. Oricum Maia se “sacrifica” si ea si imi da cate o palma, un cap sau un refuz de imi vine sa plang astfel incat sa revin pe pamant si sa o ascult.

C: Ce urmeaza?

M:Continuarea nu o pot decat intrezarii, astept indicatii in continuare de la Maia.

C: Crezi ca orice parinte poate adopta acest mod de educatie?

M:Hm.. greu de spus … pentru ca nu suntem toti la fel, nici noi si nici bebeii nostrii. Cred ca tot ceea ce trebuie este dorinta, determinare si constientizarea faptului ca toti copiii sunt buni. In plus, ei te pot invata multe daca ii asculti. De aceea spun ca sunt o mamica proaspata si in curs de perfectionare.

C: Si spune-mi, te rog, e necesar ca parintii sa aiba nu anumit nivel de trai sau anumite studii sau alte calitati iesite din comun? Ti se pare acest mod de educatie destinat numai unei anumite categorii de oameni?

M:Nu. De fapt, nu e nevoie de nimic decat de o mama, un copil si relatia dintre ei.

C:De unde iti culegi informatiile? Ce carti citesti?

M: Sunt de parere ca este foarte important sa  cunosti peroana potrivita la momentul potrivit si sa ii dai atentia cuvenita. Acest lucru te duce la informatii si relatiile atat de necesare existentei umane.  Informatii gasesti dintr-o gramada de surse. Este insa responsabilitatea ta sa filtrezi ceea ce citesti vezi sau auzi. Gasesti informatii in carti, internet, persoane apropiate (gen prieteni,prietene, mame, bunici) , doctori, pedagogi, etc. Si, cu toate astea,  putina informatie pe care sa o consider relevanta provine de la bunici sau vecinii de bloc pentru ca de cele mai multe ori nu avem aceeasi mentalitate si aceleasi valori.

Citesc carti, bloguri si merg  la cursuri de dezvoltare personala pentru mine, si cursuri de crestere si educare a copilului,  de hranire si nu in ultimul rand de joaca.

C: Imi dai exemplu de cateva carti care te-au marcat in mod evident?

M: Speranta Farca “Ce traieste copilul si ce simte mama lui” si Aletha Solters  ”Copiii nostrii frumosi si sanatosi”.

Recomand cu caldura ca toate mamicile sa mearga la cursuri de puericultura, de nastere Lamaze, de purtat a copilului, de alaptare si nu in ultimul rand cele de dezvoltare personala atat pentru mama cat si pentru copil. Sa nu uitam ca un om informat este un om puternic.

C: Moni, esti constienta ca la acest moment esti o mama atipica? Ai momente in care, sub presiunea celor din jur, iti vine sa renunti?

M: Incerc sa ma port cu copilul meu pe care il iubesc asa cum mi-as dori sa se poarte ea cu mine. Sa nu ma minta, sa ma asculte, sa fim prietene bune. Evident ca am momente( sunt obosita, stresata, preocupata cu altele, bolnava sau neconectata la ea si nevoile ei ) in care nu ma pot controla si nu ii pot oferi ei un exemplu din comportamentul meu, dar sunt si eu om si simt si traiesc ce simt.

C: Povesteste-ne o situatia din care cititorii nostri sa invete ceva concret.

M: Povestioara noastra incepe asa: un copil si o mamica pleaca la plimbare undeva la 10-11 dimineata ( in luna  iulie ). Echipament subtire .. ca, no e vara, si tb sa luam si noi ceva soare. Am luat ceva baloane si ne-am dus sa ne jucam langa fantana din parc. La un moment dat Maia plictisita ca baloanele tot fugeau de ea  se aseaza pe jos (era in tricou,pantaloni scurti, sosetute si sandale cu scai ) si incepe tacticos sa se descalte. Nimic nou. E ceva obisnuit. De obicei face asta la nisip, eram curioasa ce va urma azi. Desculta fiind vine in fuga la mine(stateam pe marginea fantanii) si razand incepe sa se aplece in fantana si sa ma stropeasca. Eu haioasa nevoie mare: da’  nu vrei si sa te bagi cu picioarele in fantana ca si asa esti fleasca!? In secunda doi smecheria escaladeze marginea fantanii. Eu radeam radeam… si ii zic: no mami hai top in fantana, facem antrenament pentru mare! O tineam de subrat si ne plimbam prin fantana… ce bine a fost. Am ras mult si bine. La sfarsit obosite fiind, ne-am pus pe imbracat, bineinteles ca sosetele au ramas pe langa, al meu copil vroia sa fie liber.  A fost o experienta incantatoare pe care nu stiu cate mamici ar fi fost in stare sa o ofere copiilor lor doar din teama de ce va zice lumea. Si, fie vorba intre noi, ce mi-au auzit urechile de la cei pe langa, nu vreau sa reproduc aic.

C:Moni, iti multumesc in mod deosebit ca ai acceptat acest interviu si sper ca povestea ta sa fie o sursa de inspiratie pentru toti parintii.