SEARA DE RASFAT

Răsfoind internetul în căutarea de bloguri am făcut o oprire pe blogul Loredanei unde am găsit, printre altele, un tag intitulat Seară de răsfăț. V-am spus și în prima mea postare de acest gen că îmi plac tag-urile. Astfel că m-am gândit că ar fi o idee bună să îl fac. Și cum ziua de duminică în general este o zi în care încercăm să ne pregătim pentru săptămâna ce ne așteaptă, zic eu că tema sa este potrivită pentru această ocazie.

  • Ce mască de față preferată ai dintre cele care se găsesc în comerț?

Depinde de ce doresc să obțin cu acea mască. Sunt seri în care vreau o mască de curățare și sunt altele în care îmi doresc hidratare. Din acest motiv am să le includ pe două dintre preferatele mele.

Mi se întâmplă de multe ori să am probleme cu punctele negre, cu porțiuni lucioase (în special în zona T). Sau sunt ocazii când după o săptămână în care m-am machiat zilnic să doresc să fac o curățare mai în profunzime pentru ten. Recent am început să mă duc la salon pentru această ”problemă” dar trebuie să am grijă de ten și între ședințe. Masca pe care o vedeți mai sus este o achiziție recentă dar acest lucru nu a oprit-o să ajungă în topul preferințelor. Are rezultate foarte bune și are și un plus în ceea ce privește modul în care acționează. Dar pentru că vreau să vă fac o postare separată despre ea, nu am să intru acum în detalii. Un minus pe care pot să îl menționez este că nu se comercializează în magazine și nici pe site-urile din România. Este un produs din Coreea așa că îl veți putea cumpăra doar de pe site-urile de acolo.

Am tenul sensibil. Foarte sensibil. Tocmai din această cauză măștile din comerț pentru mine sunt, în majoritatea cazurilor, un chin. Din fericire cu produsele Lush nu am avut niciodată probleme. Iar această mască este minunată. Cel puțin parfumul ei este motivul pentru care cei de la Lush au considerat că e necesar să scrie pe ambalaj, ” just try not to eat this delicious oaty face mask”. Consistența nu este tocmai una clasică dar rezultatele sunt exact cum te-ai aștepta să fie când folosești o mască hidratantă. Voi publica un review pe blog despre acest produs așa că sper să fiți destul de curioase încât să reveniți să aflați mai multe despre Oatifix de la Lush.

  • Știi vreo mască preparată în casă care funcționează? Care e rețeta?

Am aflat despre această mască de la cosmeticiana la care merg pentru tratamentele mele cosmetice. Avem nevoie doar de miere zaharisită. Se ia puțină miere cu zahăr și pe tenul curat masați ușor. Așteptați apoi ca masca să intre în piele. Nu durează foarte mult. Clătiți apoi excesul. Eu am început să clătesc cu puțin ceai de mușețel pentru că ajută și mai mult la efectul calmant. Dar se poate face asta și cu apă. Cam atât. Este ceva foarte simplu dar mie mi se pare că are efecte foarte bune. Momentan folosesc mierea de zmeură de la Beenuts. dar voi puteți utiliza orice fel de miere aveți în casă.

  • Ce este mai relaxant pentru tine, un duș sau o baie?

Sincer, depinde de stare. Aleg dușul când știu că mai am și alte lucruri de făcut după duș, cum ar fi manichiura, pedichiura, să aplic o mască de față. Dacă plănuiesc să mă duc direct la somn, aleg să fac o baie pentru că acesta îmi dă imediat o stare de somnolență.

  • Care este gelul tău de duș preferat?

Am două produse care îmi plac la fel de mult.

Pentru momentele în care am mai mult timp pentru mine, încât să mai aplic după duș și o cremă de corp, folosesc un gel de duș de la Yves Rocher, pe cel cu orez violet. Are un miros foarte discret și hidratează destul de bine, însă având pielea mai uscată în sezonul rece simt nevoia să aplic și o cremă de corp după ce mă spăl.

Dacă vreau să mai reduc din lucrurile pe care le am de făcut optez pentru uleiul de duș de la Sabon. Acesta este mai hidratant decât gelul de duș de la Yves Rocher și un alt bonus ar fi că parfumul se păstrează mai mult timp după duș.

  • Dar spumantul de baie?

Un produs care se regăsește mereu pe raftul cu produse pentru duș/baie este spumantul de baie solid de la Lush, The Comforter. O cantitate mică face multă spumă, apa capătă o nuanță foarte drăguță de roz iar parfumul său mi se pare foarte plăcut. Am mai încercat și alte spumante de baie. Mai scumpe, mai ieftine etc. dar acesta rămâne preferatul meu dintre toate.

  • Îți plac lumânările parfumate? Ce ne recomanzi?

Cred că aveam într-un timp un raft plin de tot felul de lumânări parfumate. Presupun că asta răspunde la prima întrebare. Legat de lumânările mele preferate, am avut multe care mi-au plăcut. Tartele de la Yankee Candle mi se par perfecte pentru cine nu vrea să cumpere variantele mai mari și (prea) scumpe de la această firmă. Sunt o mulțime de arome așa că sigur se găsește ceva pentru orice preferință. Singurul dezavantaj pe care îl găsesc este că sunt mai pretențioase pentru că trebuie pregătit tot spațiul de lucru. Și dacă sunteți precum sunt eu, care nu am chef sau răbdare să pierd timp cu așa ceva când aș putea să aprind o lumânare clasică, e foarte probabil să nu doriți varianta asta. Preferatele mele sunt cele de la Village Candle, o variantă mult mai accesibilă ca preț față de Yankee Candle. Obișnuiau să fie comercializate de cei de la Elefant dar acum nu se mai găsesc. Dacă le puteți achiziționa de undeva vă îndemn să o faceți pentru că sunt lumânări foarte bune. În final am rămas cu lumânările de la Our Own Candle Company. Ambalajul lor mi se pare super draguț. Dacă puteți curăța borcanul după ce s-a terminat lumânarea veți rămâne cu un suport perfect pentru pixuri, pensule de machiaj etc. O altă alternativă este că veți avea un recipient pentru smoothie-uri, limonade etc. precum sunt cele atât de populare pe Tumblr, Pinterest, Instagram etc. Lumânările în sine mi se par foarte bune. Parfumul lor se simte cel puțin în camera în care aveți lumânarea, sau chiar și în camerele alăturate. Ard curat, nu rămâneți cu multă ceară nefolosită și per total este o variantă pe care o recomand. Le găsiți pe site-ul celor de la Elefant. Preferata mea la ora actuală este Homemade sugar cookie care miroase de parcă ați intrat într-o cofetărie.

  • Ce tip de ceai îți place?

Îmi plac mult ceaiurile de fructe. Asta pentru că le pot consuma în orice moment fără să îmi fac griji că mă va ține trează pe timpul nopții (cum se întâmplă cu ceaiul negru simplu). Preferatul meu în acest sezon este cel de la Fares din colecția Anotimpuri, Iarna.

  • Film sau carte pentru serile leneșe? Care sunt preferatele tale?

Depinde de starea pe care o am. Prefer să mă uit la ultimul episod apărut dintr-un serial pe care îl urmăresc (dacă nu l-am văzut deja), la Top Chef sau orice emisiune culinară sau prefer să mă relaxez colorând. Deși am făcut o pauză am început să desenez din nou în cartea Pădurea Fermecată. Mai jos aveți o mostră din ce am realizat.

 

  • Cum te pregătești pentru un somn odihnitor?

Pentru un somn liniștit am nevoie de: un parfum care să mă relaxeze, o cană de ceai, o melodie relaxantă (jazz și sunet de ploaie (la un volum foarte jos), în același timp) și de o pastilă de la Fares, Noapte bună. În plus, trebuie să mă asigur că nu mă pun să dorm prea târziu și că mă pun să dorm imediat, asta însemnând că nu sting lumina după care stau minute în șir pe Instagram. Cel mai recent parfum pe care îl aleg pentru relaxare este iasomia. Din acest motiv crema de corp de la Sabon cu iasomie stă pe noptiera mea. Pastilele de la Fares nu sunt precum somniferele pe care le luați cu recomandarea medicului. Sunt pastile care conțin un amestec de plante menite să fie calmante. La fel de bine se poate opta pentru ceaiul Noapte bună, tot de la Fares.

 

Cam acestea au fost răspnsurile mele. Mi-ar plăcea să citesc și răspunsurile voastre la această provocare așa că dacă aveți un blog, va invit să preluați tag-ul. Dacă nu, m-aș bucura să citesc răspunsurile în secțiunea de comentarii.